Azi a avut loc prima oră de educatie juridică formală din România. Am trecut astfel de la orele nonformale ținute de voluntari (avocați, judecători, procurori, mediatori, consilieri juridici, studenți la Drept) la orele formale, prevăzute în curriculum școlar, predate de profesori titulari.
Începând din acest an școlar „Educație juridică” este materie opțională la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași care se va studia un an de zile. Azi a avut loc prima oră, cu elevii de la clasa a XI-a F, unde a predat doamna profesor Doina Calistru, încadrată la acest liceu ca profesoară de logică, filosofie și istorie. A doua facultate la care doamna profesor are licența este cea de Drept.
Aceasta este o fotografie cu prima generație de elevi care primește astfel de informații de la profesorul lor, lângă copacul sădit în anul 1918 în curtea liceului de directoarea Tereza Stratilescu. Toți elevii au primit gratuit de la judecătorul Cristi Danileț din Cluj manualul de educație juridică destinat liceenilor, scris de acesta și adus sâmbăta trecută la Iași.
Manual gratuit de educatie juridica, editia 2018
Începând de astăzi manualul de EDUCAȚIE JURIDICĂ PENTRU LICEENI, ediția din 2018, este disponibil gratuit pe internet!
Îndrumarul practic despre drepturi, legi și justiție pe care l-am realizat pentru adolescenți acum doi ani cunoaște o nouă formă: date actualizate, secțiuni în plus, fotografii, o grafică mai atrăgătoare. El se distribuie gratuit în școli și licee de către voluntarii VeDemJust care participă la proiectul național de educație juridică în învățământul preuniversitar numit EDUIURIS pe care îl coordonez.
Manualul poate fi descărcat în mod gratuit de AICI (ediția 2018) sau de AICI (ediția 2016).
Vă reamintesc că manualul a fost tradus deja în limbile engleză și germană. De asemenea, manualul are și o variantă audio. Proiectul este însoțit de un videoclip de promovare. Cei dornici de a se documenta cu privire la educația juridică în România o pot face accesând site-ul specializat, dând like la pagina comunității sau înscriindu-se pe grupul de discuții de pe FB. Ultimele proiecte al asociației sunt doza săptămânală de educație juridică și serialul de desene animate pe teme de educație juridică #O.I. Site-ul de educație juridică are și o secțiune în limba engleză spune judecătorul Cristi Danileţ pe pagina sa.