1.000 de locuitori ai oraşului Ştefăneşti (Argeş) au semnat în aprilie o petiţie adresată mai multor autorităţi locale şi centrale, inclusv Ministerului Mediului, în care cer să le fie protejată sănătatea. Oamenii au descoperit recent că în localitatea lor sunt autorizate să funcţioneze, de ani buni, nu mai puţin de 22 de firme care colectează şi reciclează deşeuri periculoase şi nepericuloase. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Incendiul de lângă Cetatea Poenari a fost, în sfârşit, anihilat. După … Firmele se încăpăţânează să nu încheie contracte pentru ridicarea deşeurilor. Localnicii au aflat de existenţa în oraşul lor a celor 22 de agenţi economici care au obiecte de activitate legate de deşeuri abia în luna februarie a acestui an, la o dezbatere publică pe marginea bugetului în curs. Nu le-a venit să creadă că, într-un oraş atât de mic precum Ştefăneştiul, autorităţile au permis funcţionarea atât de multor firme care colectează şi reciclează deşeuri, dar au început să-şi explice de unde vine mirosul de fum şi ebonită pe care-l simt de ani buni şi ce e cu zecile de containere le care le-au descoperit ulterior de-a lugul Drumului Sticlelor şi în apropierea Gării Florica.
Aşa s-a iscat scandalul gunoaielor şi imediat a fost demarată o serie de controale la procesatorii din zonă, în urma cărora au fost aplicate 23 de amenzi, în valoare totală de 291.000 lei, precum şi 9 avertismente. Cea mai mare dintre amenzi, 200.000 lei, a primit-o firma omului de afaceri argeşean Adelin Năstăsescu, CXA Eco Plast Clear SRL, care depozita deşeurile, în cele două puncte de lucru de la Ştefăneşti, de-a valma, direct pe sol, deşi legea cere separarea lor şi existenţa unor platforme betonate. Fostul subprefect Gabriel Stoian a cerut verificări amenănunţite, de care o parte dintre agenţii econmici vizaţi s-au arătat deranjaţi.
„Un atentat la sănătatea noastră şi la tot ce este viaţă”
Scandalul a continuat cu recentul memoriu semnat de 1000 de persoane, adresat Primăriei Ştefăneşti, primarului Jenica Dumitru şi consilierilor locali ai oraşului, Prefecturii Argeş, Consiliului Judeţean Argeş, Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Argeş, Garzii Naţionale de Mediu Argeş, Protecţiei Consumatorului, Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, partidelor politice şi nu numai, transmis la sfârşitul lunii aprile şi Ministerului Mediului, în care oamenii cer măsuri împotriva mafiei deşeurilor de la Ştefăneşti
„Existenţa şi modul incorect de lucru al acestor firme ne îmbolnăvesc, ne fac viaţa un calvar, zilnic dau foc deşeurilor de-a valma, fumul degajat, cu miros de ebonită şi cabluri arse, ne pătrunde în plămâni şi-n case, în felul acesta aerul devine greu de respirat şi de suportat”, spune una dintre localnice, Marcela Cristache, cea care a iniţiat demersul şi care, acum, aşteaptă un răspuns de la Ministerul Mediului.
„Pentru că este un atentat la sănătatea noastră şi la tot ce este viaţă, vă cerem ajutorul, cerem ca aceste firme să fie controlate mult mai sever, organelor de control le cerem să verifice dacă aceste firme: au utilaje suficiente care să proceseze miile de tone de deşeuri pe care le colectează aproape zilnic şi că respectă legislaţia în vigoare; că au depozite conforme cu standardele cerute de lege; că au potenţa financiară în a investi în infrastructura necesară derulării unei asemenea activităţi; că au personal suficient, care să lucreze (sorteze) miile de tone de gunoaie aduse de-a valma de tiruri din diverse zone ale ţării (…)”, se arată printre altele în documentul amintit.
Primăriţa contestă lista cu semnături
Documentul este contestat de primarul oraşului, Jenica Dumitru, care, deşi recunoaşte că deşeurile sunt o problemă la Ştefăneşti, spune că semnăturile care apar în petiţia transmisă Ministerului Mediului n-ar fi fost strânse în acest scop.
„Au semnat în realitate pentru rezolvarea problemei transportului în comun”, este de părere edilul şef al oraşului.
Primăria nu-şi asumă decât parţial vina în scandalul deşeurilor de la Ştefăneşti. Edilul şef Jenica Dumitru spune că doar o parte din cele 22 de firme autorizate de Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş să desfăşoare activităţi de colectare şi reciclare deşeuri periculoase şi nepericuloase pe rază oraşului Ştefăneşti au solicitat şi au primit acord de funcţionare din partea Consiliului Local Ştefăneşti şi că restul funcţionează fără un astfel de acord. În plus, spune primăriţa, autorizaţiille au fost date în mandatele fostului primar.
„Ultimul acord de mediu a fost dat de Consiliul Local Ştefăneşti în luna februarie 2018 unei firme care are ca obiect de activitate colectarea de deşeuri nepericuloase (hârtie şi pet-uri din plastic), dar care nu şi-a început activitatea. Toate celelalte firme cărora Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş le-a condiţionat eliberarea autorizaţiilor de funcţionare de obţinerea avizelor de la Consiliul Local Ştefăneşti au primit respectivele documente de la consiliile locale precedente, în mandatele în care nu am fost eu primar”, mai spune primarul Jenica Dumitru.
„M-a surprins nonşalanţa cu care s-au dat acorduri pntru funcţionarea acestor firme”
Interesant e că, tot la sfârşitul lunii martie, subprefectul Gabriel Stoian, care a cerut constituirea unei comisii de control care să verifice trimestrial toate firmele care desfăşoară activităţi de colectare şi reciclare deşeuri periculoase şi nepericuloase pe raza oraşului Ştefăneşti a fost demis. Fostul reprezentant al guvernului în teritoriu consideră că este vorba de o mazilire a sa, apărută pe fondul „deranjării” mafiei deşeurilor de la Ştefăneşti.
„Am descoperit foarte multe nereguli la Ştefăneşti. Aproape jumătatea din totalul fimelor care colectează şi reciclează deşeuri în Argeş, cca. 50, sunt la Ştefăneşti. Cel mai mult m-a surprins nonşalanţa cu care s-au dat acorduri pntru funcţionarea acestor firme.Tocmai de aceea am cerut şi o analiză acolo. Probabil că am supărat pe mulţi şi au găsit soluţia să scape de mine”, este de părere fostul subprefect Gabriel Stoian demis din funcţie săptămâna trecută, acum director executiv adjunct la Casa Judeţeană de Pensii Argeş.