Sa fii mama intr-o societate aflata in plina transformare este o provocare atunci cand alegi sa iti educi copilul altfel decat scrie la carte. Am decis ca fiul meu cel mic, in varsta de 5 ani, sa vada cu ochii lui ca oamenii trebuie sa se implice, in mod pasnic, atunci cand cred cu tarie in ceva. L-am educat in spiritul dragostei de patrie si al respectului pentru steag, imn si valorile nationale. Da, este vorba despre acea educatie civica, materie pe care consider ca ar trebui sa se puna mai mult accent in scoli.
La Pitesti a avut loc un eveniment pro-european. Este vorba despre stafeta steagului UE care, in drumul sau de la Parlamentul European spre Guvernul Romaniei, a poposit si in orasul nostru, dupa ce o facuse si in alte mari orase europene si din tara. A fost un moment emotionant atunci cand, alaturi de pitesteni si de cei implicati direct in grupul civic #activAG, s-au alaturat alti sustinatori ai acestei actiuni pro-europene, veniti din toate colturile tarii. Am simtit cum un ideal comun a unit Muntenia, Ardealul si Banatul.
Doua steaguri de mari dimensiuni, al Romaniei si al Uniunii Europene, au fost desfasurate in fata Primariei, iar noi, cei prezenti, am devenit in acele clipe parte din ele. Am dorit sa responsabilizam prin acest gest intreaga clasa politica, intarind ideea ca ne dorim ca tara noastra sa isi continue drumul european. Alaturi de mine se afla si fiul meu, care era foarte incantat de tot ceea ce vedea. Curios, imi punea numeroase intrebari, iar raspunsurile mele erau adecvate varstei lui. Pana cand, cu sinceritatea specifica oricarui copil, a pus punctul pe i intr-un mod care pe moment a invaluit in fum euforia acelui moment.
” Mami, daca e steagul Romaniei, de ce oamenii se uita si nu vin cu noi? ” , m-a intrebat fiul meu. Abia atunci m-am oprit si m-am uitat in jur. Am vazut cum multi stateau pe margine si ne priveau curiosi, ne faceau poze si ne filmau. Apoi s-a plecat in mars dinspre Primarie spre Prefectura, prin centrul orasului. Putini erau cei care ni se alaturau in acest timp. Restul stateau pe margine si priveau. Nu s-au ridicat voci impotriva noastra, nici macar ironii. Puteau fi usor citite admiratia si chiar aprobarea, dar stateau pe margine.
Copilul meu a remarcat acest lucru si m-a intrebat DE CE. A fost cel mai greu DE CE pe care mi l-a pus vreodata. Cum ii puteam explica faptul ca multi refuza sa participe poate de teama, sau pentru ca le este chiar rusine sa faca ceva cu care in sufletul lor sunt de acord?
Imi doresc o Romanie in care romanii sa fie constienti de cat de importanti si puternici sunt. Imi doresc o Romanie in care legea sa fie egala pentru toti. Imi doresc o Romaniei in care coruptia sa dispara, nu sa infloreasca. Imi doresc o Romanie in care romanii sa se implice direct pentru binele lor. Imi doresc o Romanie democrata, libera si prospera, pentru copiii nostri si voi face tot ce sta in puterea mea pentru asta: implicare, reactie, atitudine. Voi in ce fel de Romanie vreti sa traiti?